Locul de intalnire al Aromanilor din diaspora
Locul unde speram sa se adune toti aromanii din lumea larga , sa fie un exemplu pentru toti cei ce trec pe aici !

 

Sfantul Nicodim de la Tismana si minunile sale
     media: 5.00 din 7 voturi

Sfantul Nicodim de la Tismana si minunile sale - Nascut in sudul Dunarii, intr-o familie de aromani, Nicodim si-a inceput viata calugareasca pe Muntele Athos, purtand apoi modelul aspru al monahismului ortodox si in Tarile Romane. Ctitor de manastiri - Vodita, Tismana, Prislop -, a trait ca un sfant, adunand in jurul bisericii popoare de credinciosi. Faptuitor de minuni, cea mai mare dintre ele s-a petrecut dupa cinci veacuri si jumatate de la moartea sa, pe 26 octombrie 1955 cand, in plin comunism, cultul Sfantului Nicodim cel Sfintit de la Tismana a fost generalizat, in mod oficial, in toate bisericile ortodoxe din Romania.
Va invitam sa cititi povestea vietii lui -
Ucenicul lui Dumnezeu
Desi calendarul ortodox il praznuieste pe cuvios in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, traditia locala din Gorj si Mehedinti sustine ca sfantul s-ar fi nascut in luna mai, dupa cum spune o balada populara: "In mai se nastea,/ ca suflet de floare avea/ si sfant de frumos era,/ la chip si la duh aievea..." In ce priveste anul si locul nasterii, istoria arata ca Nicodim a venit pe lume in anul 1310, in sudul Dunarii, intr-o familie de aromani foarte credinciosi, din Prilep (Macedonia). Inca din copilarie ar fi avut inclinatie spre insingurare, rugaciune si monahism, dar parintii l-au dat la invatatura de carte, pentru a putea ocupa dregatorii de seama. Cu toata silinta sa, gandurile baiatului erau insa in alta parte. Cu prilejul unei vizite facute la Prilep de cativa calugari de la Muntele Athos, Nicodim s-ar fi intalnit cu acestia in biserica asezarii si i-ar fi spus celui mai batran dintre monahi: "Nu pot sa mai raman in lumea asta inselatoare, nici sa vad slavele ei cele desarte, ca niste naluciri mincinoase. Nu doresc inaltarea mea in slujbele politichiei. Vreau doar sa urmez calea cea stramta si placuta Domnului, pentru mantuirea sufletului meu". Calugarul cel batran a vazut, in chip tainic, ca inima tanarului Nicodim era plina de harul Duhului Sfant si a acceptat sa-l calauzeasca la Muntele Athos, cu acordul intelept al parintilor. Asa a inceput despartirea de lume a celui care avea sa devina cel mai important ctitor al monahismului romanesc timpuriu si un mare facator de minuni!In Sfantul Munte, tanarul a trecut prin cateva lavre, unde s-a dovedit un iscusit copist si miniaturist, dar si un bun cunoscator al limbilor greaca, slava si romana veche (aromana). La Manastirea Hilandar, a devenit ucenicul Sf. Isaia, care l-a tuns in monahism si l-a hirotonisit ieromonah, adica preot calugar. Atat de mare a fost nevointa sa crestina, incat, dupa mutarea la cele vesnice a invatatorului sau, a ajuns egumen al Lavrei Hilandar si, mai tarziu, protosinghel al Muntelui Athos. Impresionat de virtutile ucenicului sau, in ultimii ani ai vietii, Sf. Isaia a lasat garantie pentru eternitate cateva cuvinte scrise pe o foaie ingalbenita: "Barbat cinstit si sfant, tare in carti si mai tare in judecata, mester la vorbitul cu Dumnezeu, la cuvinte si raspunsuri pentru credinciosi, dar inca si mai mare facator de minuni".
Inceputul apostolatului: crucea de plumb
Traditia monastica din Sfantul Munte sustine ca tanarul cuvios era deja "inainte-vazator-cu-duhul", la o varsta cand altii abia uceniceau. El a avut mai multe vedenii, pe care le-a povestit mai tarziu invataceilor sai. In cea dintai dintre ele, Duhul Sfant i-a poruncit sa se intoarca in Macedonia natala (aflata intre Serbia si Grecia, zona e populata si astazi de vlahi aromani), pentru a ridica trei biserici, in locuri in care crestinii erau stramtorati de multimea musulmanilor. Nicodim a ascultat porunca, si traditia populara din vechea Serbie Mare ii atribuie ctitoriile de la Vratna, Manastirita si Saina, in tinuturile Cladovei. Patru veacuri mai tarziu, intr-un Letopiset al lui Stefan Ieromonahul, se scrie ca fresca din pronaosul bisericii de la Saina il zugraveste pe ctitor in stanga intrarii si ca acela ar fi singurul chip adevarat al sfantului, dintre toate cele pictate prin alte lacasuri. Din pacate, astazi, fresca este definitiv degradata.Pe cand pastorea intr-una din cele trei ctitorii ridicate la sud de Dunare, Sfantul Nicodim a avut o noua vedenie, in care i se dezvaluiau navalirile turcilor ce aveau sa urmeze in Tarile Romane. In vedenie, aparea si Maica Domnului, care ii cerea sa treaca apa Dunarii si sa ii ajute pe indoitii sai frati de neam si de credinta, in fata primejdiei ce se apropia amenintator. Mai mult decat atat, traditia spune ca, intr-o zi de mare sarbatoare, spre seara, sfantul a adormit cateva clipe, asezat intr-un jilt, si i s-a aratat in vis Sf. Antonie cel Mare, care i-a repetat porunca Maicii Domnului, adaugand indemnul de a cauta un loc numit "La Cascade", unde sa ridice o mare manastire, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Trezindu-se din somn, cu bucuria unei asemenea minunate adeveriri, cuviosul Nicodim s-a hotarat sa dea ascultare noii porunci. El a cerut unui fierar sa-i toarne o cruce din plumb, in greutate de sapte ocale, inchipuind numarul zilelor din Saptamana Patimilor Mantuitorului, pe care si-a atarnat-o de gat, jurandu-se sa nu o mai scoata decat in ziua cand va vedea cu ochii lui ridicata manastirea din vis. Apoi si-a facut o boccea, in care a asezat o Biblie copiata de mana lui la Muntele Athos, a imbracat rasa calugareasca, s-a incaltat cu opinci din piele de porc, si-a luat un toiag si, facandu-si semnul sfintei cruci, a pornit-o la drum. Sfantul avea sa poarte la gat crucea de plumb vreme de douazeci de ani, pana cand i se va fi implinit visul.
Prima minune: Trecerea peste Dunare
Nicodim a ajuns pana in satul Tachia, pe malul sudic al Dunarii, in fata Orsovei, dupa doua zile de mers. S-a odihnit o noapte, iar in zorii celei de a treia zile a cautat vreun pescar care ar fi putut sa il treaca cu luntrea. Legenda spune ca, neafland pe nimeni in preajma, dupa indelungata vreme, sfantul a ingenuncheat pe malul fluviului, ridicand mainile catre cer si aducand slava lui Dumnezeu. Pentru ca, in smerenia lui fara de margini, nici nu indraznea sa creada ca ar putea calca pe apa, aidoma Mantuitorului, el si-a dezbracat rasa calugareasca si a rostit cu voce tare cuvintele lui Hristos din Evanghelie: "Trebuie sa fac pana este ziua lucrurile Celui Ce M-a trimis pe Mine, ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze. Faca-se voia Ta, Doamne!" Dupa care s-a inchinat, a aruncat rasa calugareasca pe suprafata apei, a pasit pe ea, cu bocceaua in spinare si toiagul in mana, si a plutit astfel pe valurile marunte ale Dunarii pana la malul celalalt!... In partile Orsovei si Ieselnitei se pastreaza, pana astazi, traditia puternica a acestei minuni a sfantului. Legat de venirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit in Tara Romaneasca, se mai pastreaza, prin partile Mehedintiului, o alta traditie, numita Ciumarnita. In a doua jumatate a secolului al Xiv-lea, in acele locuri a fost o epidemie de ciuma neagra, adusa din Europa apuseana. Dupa sosirea sa, vazand nenorocirea si jalea, sfantul a calatorit din sat in sat si a facut vindecari in masa, prin rugaciuni rostite in aer liber, asezat in genunchi, in mijlocul bolnavilor. Atat de mare a fost credinta pe care a starnit-o oamenilor in acest fel, incat unii dintre ei l-au urmat, devenindu-i primii ucenici romani. Sarbatoarea Ciumarnitei, care se praznuieste numai in zilele de post si are data schimbatoare de la o asezare la alta, dupa cum s-a nimerit trecerea sfantului pe acolo, se tine pana in ziua de azi in Mehedinti si se datoreaza marilor minuni vindecatoare ale cuviosului, savarsite acum mai bine de sase sute de ani!In calatoria pe care o incepuse, Nicodim se oprea la cate un loc ce i se parea prielnic pentru manastirea poruncita in vis. Facea popas si tabara, adunand din ce in ce mai multi fii duhovnicesti in jurul sau, carora le tinea predici sub cerul liber, deschizandu-le sufletul si mintea pentru credinta in Hristos. In fiecare din aceste locuri se ridicau altare din lemn sau piatra, unde ramaneau cativa ucenici sa continue viata de obste a viitoarelor manastiri, ce urmau sa fie zidite pe cheltuiala si cu eforturile localnicilor. Acest fenomen de o amploare istorica nebanuita a umplut tot Mehedintiul si Gorjul cu lacasuri monahale sau biserici, ducand vestea sfantului misionar pana la scaunul domnesc al lui Vlaicu Voda. Fapt fara precedent in istoria crestinismului romanesc: in loc sa trimita dupa cuvios, pentru a fi adus la curtea domneasca , voievodul a plecat el insusi in cautarea pelerinului, insotit de o suita de osteni. Traditia marturiseste ca Nicodim cel Sfintit a devenit duhovnicul lui Vlaicu Voda si acela care l-a sfatuit sa zideasca manastirea Vodita, ale carei ruine exista si astazi pe malul Dunarii. Biserica manastirii, unul dintre cele mai vechi lacasuri de piatra din Tara Romaneasca, a avut hramul Sfantului Antonie cel Mare, evlaviosul intemeietor al monahismului rasaritean, a carui pravila monahala o urma si o predica ucenicilor sai insusi Cuviosul Nicodim. Influenta duhovniceasca a sfantului s-a intins pana in Moldova, unde trei dintre ucenicii sai au ajuns la manastirea Neamt, introducand acolo randuielile athonite aduse de la invatatorul lor, cu doua veacuri inaintea celuilalt mare ctitor de viata monahala, Paisie Velicikovski. Dar sfantul nu si-a incetat calatoriile, trecand muntii prin " Portile de Fier ale Transilvaniei" si intemeind Manastirea Prislop din Tara Hategului, unde peste veacuri avea sa-si implineasca destinul duhovnicesc un alt sfant, Arsenie Boca. Istoria bisericeasca sustine ca Nicodim cel Sfintit a fost duhovnicul de taina al primilor patru domnitori Basarabi, Vlaicu Voda, Radu I, Dan I si Mircea cel Batran, pana la inceputul secolului al Xv-lea. Dar anii treceau si crucea de plumb atarna tot mai greu de gatul sfantului, care continua sa caute un loc pentru manastirea din vis.
Manastirea din vis: Tismana
In pelerinajele sale pentru aflarea locului numit "La Cascade", Cuviosul Nicodim s-a oprit, impreuna cu alti cativa ucenici, in satul Ponoare, din tinutul Mehedintiului. Dar, spre surprinderea sfantului, acesta a fost singurul loc in care oamenii nu l-au primit cu bratele deschise. Nicodim avea deja mare faima de ctitor monahal, iar taranii s-au temut ca intemeierea unei manastiri prin partea locului, daca va fi intarita si de un hrisov domnesc, va atrage dupa sine improprietarirea asezamantului cu satele din jur, asa cum obisnuiau voievozii acelor timpuri. Satenii nu voiau sa-si piarda libertatea si pamanturile nici macar de dragul lui Dumnezeu. In fata unei asemenea prostii omenesti, cuviosul s-a intristat si le-a spus mai-marilor asezarii: "Nimeni nu v-ar fi rapit libertatea sau roadele pamantului, dar daca ati fi pus umarul la zidirea lacasului si i-ati fi ajutat pe viitorii monahi, ati fi avut cu totii o mare casa in ceruri. Mi-e mila de prostia voastra si de saracia ce va asteapta, caci saracia sufletului vostru va va aduce si saracia vietii de care va feriti acum!". Legenda povesteste ca atat de amarnic au saracit oamenii acelor locuri, incat nu mai aveau cu ce se hrani. Intr-o buna zi, un taran care isi taiase ultima capra si o jupuise, s-a gandit sa faca un burduf din pielea ei pentru branza, dar neavand cu ce il umple, i-a venit ideea sa lege un fluier de gura burdufului, apucandu-se de cantat, ca sa-i treaca foamea. Asa a fost inventat cimpoiul, iar traditia populara romaneasca sustine ca taranii din Ponoarele Mehedintiului sunt cei mai priceputi cimpoieri din tara...Parasind foarte intristat acele locuri, cuviosul se ruga necontenit sa-i indrume Dumnezeu pasii, pentru ridicarea manastirii din vis. Asa a ajuns in satul Aninoasa, de unde a pornit-o, de unul singur, pe valea unui parau, pana in catunul Vanata. Familia care l-a gazduit i-a spus ca spre deal, in susul apei, este un loc numit "La Cascada", dar lumea se fereste de el, caci acolo s-ar ascunde un sarpe mare. A doua zi, sfantul a pornit-o pe malul apei, insotit de baiatul cel mare al gazdelor. Dupa o vreme, s-a auzit sunetul cascadei. Nu mica i-a fost bucuria cuviosului cand a descoperit, la un cot al vaii, o cadere de apa ce izvora din munte. In apropiere se afla un platou inalt, strajuit de un arbore urias de tisa. Deasupra cascadei se afla o pestera, pe care sfantul s-a gandit sa si-o faca drept chilie. Legenda locului spune ca in acea pestera Nicodim a gasit un sarpe urias, care ii inspaimanta pe localnici. Cu putere de la Dumnezeu, el a ridicat crucea de plumb, pe care o purta la gat de douazeci de ani, si a blestemat intruchiparea satanei, aceasta transformandu-se in stana de piatra. Apoi a coborat pe platou, impreuna cu tanarul ce-l insotea si care avea sa-i devina ucenic, asezandu-se sub coroana arborelui singuratic. Sfantul s-a rugat fierbinte sa primeasca semn unde anume sa ridice sfantul altar. Atunci, din slava cerului, s-a pogorat asupra arborelui un sul de lumina, iar Nicodim, avandu-l martor doar pe tanarul de langa el, a auzit un glas bland: "Aici este locul unde am poruncit tie sa faci lacas de inchinaciune!". De la acest arbore, sfintit de Duhul Sfant, valea, raul si manastirea si-au luat numele pe care il poarta pana astazi. In doar cativa ani, pana la inceputul domniei lui Mircea cel Batran, intregul asezamant a fost ridicat din temelii si inzestrat cu odoare. Manastirea a fost prima "arhimandrie" din istoria crestinismului romanesc, dupa rangul de arhimandrit pe care cel dintai staret, parintele Nicodim cel Sfintit, il adusese de la Muntele Athos. Sfantul apucase ziua in care sa-si vada visul cu ochii! Porunca lui Dumnezeu fiind indeplinita, el si-a putut scoate de la gat crucea de plumb, in greutate de sapte ocale, pe care o purtase, drept canon, vreme de douazeci de ani.
Ultimele minuni
Cat a staretit la Tismana, in cei din urma ani de viata, sfantul a facut multe si mari minuni. Zi si noapte veneau la el bolnavi si se tamaduiau. Unii dintre ei doar se atingeau de vesmintele sale, altii se vindecau prin binecuvantarea lui, dar cei mai multi se izbaveau doar chemand numele sfantului! Auzind de minunile Cuviosului Nicodim, insusi imparatul Sigismund al Ungariei, care avea o fata chinuita de un duh necurat inca din copilarie, se hotaraste sa viziteze Tismana, impreuna cu fiica bolnava si insotit de o mare suita. Avand incuviintarea lui Mircea cel Batran, Sigismund intra in tara pe la Orsova. In drum spre manastire, duhul cel necurat din fata se tulbura de apropierea de un loc sfant. Fata cade la pamant, in nesimtire, in clipa cand demonul nevazut o paraseste, apoi isi revine, definitiv insanatosita... Intreaga suita catolica a imparatului a incercat sa-l convinga pe Sigismund ca ar fi fost o minune venita de la Dumnezeu, fara nici un merit din partea Cuviosului Nicodim. Atunci monarhul a dat porunca tuturor sa nu spuna sfantului nimic din cele intamplate, cand vor ajunge la manastire, pentru a se lamuri in ce fel s-a tamaduit fiica sa. Fiind "inainte-vazator-cu-duhul", parintele Nicodim s-a imbracat cu sfintele odajdii, a luat in maini crucea si Sfanta Evanghelie si a iesit in fata manastirii, inconjurat de tot soborul, in intampinarea craiului maghiar. Cand Sigismund a ajuns inaintea sa, sfantul l-a binecuvantat si i-a spus: "Da slava lui Dumnezeu si Preacuratei Sale Maici, pentru mila ce au facut-o astazi cu tine, tamaduind pe fiica ta!". Sigismund s-a cutremurat la auzul acestor cuvinte si, in vazul tuturor, cu lacrimi in ochi, a sarutat dreapta sfantului, aducand multumire Celui de Sus. A doua zi a sosit la Tismana si Mircea cel Batran, intampinat cu aceeasi cinste de parintele staret si intreg soborul. Cei doi monarhi au participat, impreuna cu suitele lor si alaturi de miile de credinciosi care venisera la manastire, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, ce era chiar hramul asezamantului, asa cum i se ceruse parintelui Nicodim in vis. Reactia de mare emotie crestina pe care a avut-o imparatul fata de intreaga manifestare i-a facut pe clericii catolici din suita sa sa se teama ca nu cumva Sigismund sa ia hotararea de a trece la ortodoxie. Drept urmare, l-au sfatuit cu viclenie pe craiul maghiar sa mai puna la cale o ispitire inca si mai grea pentru Sfantul Nicodim. Desi era coplesit de tot ceea ce vazuse si auzise, imparatul i-a spus, in cele din urma, sfantului: "Parinte, suntem in zi de mare sarbatoare. Am citit in Sfintele Scripturi ca Dumnezeu, pe aceia pe care ii iubeste, ii scoate nevatamati si din foc si din apa. Te rog, parinte, arata-ne noua, astazi, puterea lui Dumnezeu asupra ta, intrand in foc, iar de vei iesi nevatamat, atat eu, cat si toti cei ce se afla cu mine, impreuna cu fiica mea vindecata, vom trece la legea ortodoxa!...". Atunci a poruncit sfantul Nicodim sa fie aprins un foc mare din busteni in fata bisericii. Cuviosul a intrat in biserica si s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca sa-Si arate puterea Sa prin foc, spre folosul sufletesc al celor care au cerut lucrul acesta. Apoi s-a imbracat cu toate odajdiile preotesti, a luat in mana crucea de plumb pe care o purtase la gat douazeci de ani si s-a apropiat de foc, urmat de diaconul Antonie, tanarul care il calauzise pana la locul manastirii. Au inconjurat focul de trei ori, diaconul cadelnitandu-l, apoi au facut semnul sfintei cruci, binecuvantand valvataia. Sfantul s-a intors spre tanar, intrebandu-l: "Crezi cu adevarat in puterea lui Hristos?" Antonie a incuviintat, tacut. Cuviosul l-a mai intrebat: "Ai curajul sa intri cu mine in foc, pentru credinta ta?". Tanarul a raspuns: "Da, parinte!". Atunci, spre uluirea generala, in ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Nicodim cel Sfintit a intrat in foc, urmat de diaconul Antonie, ramanand o vreme in mijlocul valvataiei, ca sa vada toti minunea si sa creada... "Si au facut aceasta de trei ori - scrie Patericul - in numele Sfintei Treimi!" La iesirea din foc, a luat sfantul un carbune si l-a pus pe marginea sfantului epitrahil, ca sa dovedeasca tuturor celor de fata ca ar fi putut sa arda, iar locul unde a fost atins de carbune s-a parjolit. In aceeasi zi, imparatul maghiar, impreuna cu fiica sa si intreaga suita s-au botezat in religia ortodoxa. La botez, Sigismund a primit numele de Matei, avandu-l nas pe insusi Mircea cel Batran. El a ramas in istorie drept singurul imparat al Ungariei de confesiune ortodoxa! In muzeul Manastirii Tismana se pastreaza, pana in ziua de azi, epitrahilul ars de carbune, ca o marturie a acestei minuni adevarate, dupa sase veacuri...
Epilog
Sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana a trait 96 de ani si s-a mutat la cele vesnice in ziua de 26 decembrie a anului 1406. Moastele sale s-au pastrat cateva sute de ani in sfanta Manastire Tismana. Cu prilejul unei navaliri otomane, fratii calugari le-au ascuns intr-o pestera din adancul muntelui, pentru a le feri de pangarire, dar, pierzandu-si ei insisi viata, nimeni nu a mai stiut sa le gaseasca, pana astazi. Mai multe generatii de ucenici ai sfantului au ctitorit biserici si manastiri, din Mehedinti si Gorj pana in Oltenia si Valahia, pana tarziu, in epoca lui Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Se spune ca numarul tuturor acestor lacasuri ar depasi suta. La Manastirea Tismana s-a mai pastrat pana in ziua de azi numai degetul aratator de la mana dreapta a cuviosului, acela cu care a aratat toata viata sa spre Cel de Sus si spre Imparatia Sa.



Comentarii



Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
 



vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0





Vitamine si Minerale
 
   
Powered by www.ablog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare