02.05.09 20:27:52

Mite Kostov Papuli - "De la 1913, de cand turcul fu alungat din Macedonia, aromanii ramasera ca puii fara cloce"
     media: 5.00 din 8 voturi

postat de teodoraa | Aromani
6 comentarii
- Economist, presedintele Partidului Aromanilor din Republica Macedonia -
Dupa vizita la Veria si la Metsovo (Aminciu), la aromanii din Pind, echipa de reporteri a revistei "Formula AS" s-a oprit la Ohrid, oras situat pe malul lacului cu acelasi nume, din sudul Republicii Macedonia. Numit candva "Marea Aromanilor", lacul Ohrid si imprejurimile sale sunt, din pacate, prea putin cunoscute in Romania, desi zona este magnifica, iar macedonenii ii iubesc pe romani. Nu-i de mirare. La temeliile Ohridului, ca si ale intregii Macedonii, ale Bulgariei, Albaniei si ale nordului Greciei, se afla "os si sange" aromanesc, fratii nostri de neam si limba. Cu exceptia perioadei otomane (sfarsitul sec. XV - inceputul sec. XX), vremurile au fost insa vitrege pentru aromani, astfel ca in zilele noastre ii gasim imprastiati in sase tari: Grecia, Serbia, Macedonia, Albania, Bulgaria si Romania. Alcatuind ramura sudica a poporului roman, avand aceeasi etnogeneza cu daco-romanii, aromanii sunt considerati de istoricul sarb Dusan Popovici "ctitorii Balcanilor moderni si ai Europei Centrale Moderne". Dar aromanii sunt tratati diferit in tarile unde traiesc.Daca, in Grecia, ei nu sunt incurajati ca minoritate nationala, ci doar ca minoritate... folclorica, o situatie sensibil diferita am intalnit in Macedonia, mica republica desprinsa din fosta Iugoslavie, unde minoritatile etnice sunt acceptate si incurajate sa-si dezvolte cultura, limba, religia si traditiile. Dornica sa adere la NATO si UE, Republica Macedonia lucreaza contracronometru pentru a-si alinia valorile democratice, in principal libertatile civice, la standardele comunitare. Convins ca aceasta cale este lozul castigator pentru tara sa, d-l Mite Kostov Papuli, presedintele Partidului Aromanilor din Macedonia (partid aliat cu fortele aflate la guvernare in Scopje), ne-a vorbit despre istoria fabuloasa a aromanilor, "aborigenii Balcanilor", si mai ales despre sansele ca, in viitorul apropiat, aromanii sa-si regaseasca "binele pierdut, odata cu plecarea turcului din 1913".
"Sa-nchisara scoalele, sa-nchisara basericile, sa-nchisara tut ce-aveam tu Balcani"
- Sub stapanirea otomana, aromanii au dus-o bine, aveau scoli in limba romana, biserici, ziare, edituri. Ce s-a intamplat cu ei dupa izgonirea turcilor din Macedonia, in urma razboaielor balcanice din 1912-1913?
- De la 1913, de cand turcul fu alungat din Macedonia, aromanii ramasera ca puii fara cloce (closca). Macedonia istorica fu impartita intre statele vecine, iar aromanii se trazira in Grecia, Albania, Bulgaria, Sarbia (la 1918) si una parte tu (in) Romania. Dupa aceasta distrugere a Macedoniei, gata: sa-nchisara scoalele, sa-nchisara basericile, sa-nchisara tut ce-aveam tu Balcani.
- Vorbind despre trecutul aromanilor, cum comentati teoria greceasca conform careia aromanii sunt greci latinizati sub imperiul roman?
- Asta-i teoria lor si nu vreau sa-mi pierd timpul cu dansii. Noi stim ca him (suntem) populatia autohtona din Balcani, traci latinizati. Fiind traci, aromanii macedoneni se trag de la Alexandru Macedon. In timpul imparatului Traian, la invadarea Daciei, Legiunea V Macedonica a fost formata din aromani care au ajuns pana in Basarabia, pe Nistru, unde si astazi se afla Valul lui Traian. Asa s-a ajuns ca de la Roma, pana la Nistru, sa se intinda populul nostru in timpurile antice.
- Aromanii cei vechi au fost un neam foarte viteaz. Cand i-au cucerit romanii?
- In 146 i.Ch. au fost cucerite o parte din teritoriile din Pind, luand nastere Provincia Macedonica, iar in anul 46 i.Ch., se desavarsi cucerirea romana, luand nastere Provicia Tracia, ce se intindea pana in Turcia europeana de azi. Asta este istoria. Dar noi credem si in legende. Se spune ca legionarii romani incercara, inainte de 146 i.Ch., timp de 13 ani, sa-i cucereasca pe tracii din Pind. Daca au vazuta ca nu pot, au recurs la o stratagema inteligenta: au data pe vapoare 13.000 de muieri adunate din jurul Romei, si le-au data drumul pe uscat, in patria pacurarilor nostri. Astia le primira, cum sa nu! Incepura intre ei sa vorbeasca si vazura ca limba le este multu apropiata. Apoi facura familii si asa se trezira cuceriti, traitori in imperiu.
"Os si sange aromanesc se gasesc la temeliile di tute orasele din Balcani si din Europa Centrala"
- Cum caracterizati, pe scurt, cultura, limba si traditiile aromane care, cu toate incercarile disperate ale unora, n-au putut fi anihilate de-a lungul istoriei?
- Scriescu una carte in care spun ca aromanii sunt multu bogati in cultura si traditii, in organizare sociala si politica. Nu are (nu este) altu poplu tu lume care fu asa organizat de cultura lor, de viata lor, de familia lor, de tut-tut-tut, ca cum sunt macedo-romanii. Asta-i veritatea! Primul credit bancar din istorie fu dat de o banca aromana din Macedonia. Primele banci din Rusia fura ale lui Tusita, aroman din Aminciu (Metsovo). Primele bisearici ortodoxe romane de zid din Transilvania fura facute de baronul Sina si de baronul Gojdu. Primele academii, primele observatoare astronomice, institute politehnice, universitati, banci si primele biblioteci nationale din Atena si Budapesta, unele si din Belgrad si Viena, fura facute tot de aromani, de Tusita, de Averof, de Sina, de Gojdu. Primul cinematograf din Balcani fu deschis de fratii Manachia. Prima organizare politica de tip comuna din Paris, care a durat din pacate numai 12 zile, a fost organizata in 1903 la Cruseva, in Macedonia, iar randuiala din Moscopole, Albania, a fost unica in aceasta parte a Europei, pentru anii 1700: aductiuni de apa, trotuare, bulevarde, canalizare, sistem public de iluminare, banci, centru universitar, academie, hanuri, ateliere de bijuterii filigranate, internate gratuite pentru elevi, 60 de biserici, moneda puternica etc. Cand Atena avea 3000 de locuitori, Moscopole avea peste 70.000! Os si sange aromanesc se gasesc la temeliile di tute orasele din nordul Greciei, din Balcani si din Europa Centrala si de Est. Si la cata cultura este tu Balcani, tot aromanii au pus temeliile. Iaca, sa zacem gramatica, care pune ordine tu orice limba. Noi avum a noastra gramatica inainte de tute ieste populi din Balcani, tiparita prima oara tu Viena: gramatica lui Boiagi, de la 1813!
- Cum explicati bogatia imensa a multor aromani, stiut fiind ca, in general, aromani saraci nu se prea gasesc?
- Suntu lucratori zdraveni, au oi multe, au pricepere in mestesuguri si lucru in piatra, os, piele, aur si argint. Suntu buni negustori si le place luxul. Otomanul le dete dreptul de comert liber in tot imperiul si in toata Europa. Le dete dreptul de carte, de scoala, de biseareca, de scriere. Fura carausi neintrecuti si luptatori viteji. Ei facura Grecia independenta (primul prim-ministru al Greciei independente fu generalul Ioan Coletti, omul nostru, iar presedintele actual de la Atena, Papulis, este si el aroman); ei slobozira Albania de sub turc, ei modernizara Ungaria ca stat, ei facura Macedonia libera, prin eroul Pitu Guli din Cruseva. Si pusera mare piatra tu cultura romana, incepand cu mitropolitul Dosoftei si continuand cu Titu Maiorescu si Nicolae Iorga, marii ai nostri conationali.
- Se stie ca turcul l-a tolerat pe aroman. Ca si pe roman, de altfel. Cum explicati aceasta protectie otomana acordata ortodocsilor de neam latin?
- Istoricii ar putea raspunde mai bine. Ce pot eu spune este ca turcului i-a placut bacsisul si haraciul. Ce era sa faca? Sa-l doboare pe ala care producea bogatie? Atunci el de la cine ar mai fi luat? Iaca, vine un escadron turcesc la Veria, oras dominant aromanesc pe vremea aceea (secolul al XVIII-lea). Ies dregatorii la poarta orasului cu pungile cu galbeni si spun: stati, nu puteti intra pana nu scoateti potcoavele de la cai, sa nu ne frangeti marmura di pa strazi! Asta-i veritatea! Tute saturile si cetatile aromanesti au fost pardosite cu marmura in vremea turcului. Cand turcul vru sa ridice o geamie la Cruseva, aromanii ii iesira in cale cu 13 catari incarcati cu napoleoni de aur, si asa ramase Cruseva fara geamie. Daca va uitati, nici Aminciu n-are geamie, nici alte orase aromanesti. Apai, cand fu sa aridice bisearici, aromanul plati turcului sa-l lase sa zideasca pe nivelul pamantului. Si la Cruseva, si la Aminciu, si in alte parti aromanesti, bisearicile nu coboara trei trepti, dupa regula otomana, care te trimitea in pamant ca ortodox (adica erai de clasa a tria), ci sunt egale cu geamiile, la suprafata.
"Vrem sa him o scanteaua pentru trezirea aromanilor"
- Macedonia este o societate multiculturala, cu mai multe limbi oficiale. Care este situatia aromanilor in acest context etnic pestrit?
- Prin Constitutie, Republica Macedonia este un stat multietnic, multiconfesional si multicultural. Si noi, aromanii, him (suntem) parte a acestei tari, unde, asa cum spuneam, him populatia bastinasa. Avem toate drepturile unui populu civilizat. Avem revistele noastre in aromaneste, trei emisiuni saptamanale la TV, emisiuni la radio, cate una oara in fiecare dzaua, iar la tute orasele si satele cu populatia aromaneasca, dam copiii la limba materna, din clasa a cincea, facultativ. Va deveni curand obligatoriu. Him organizati: in fiecare oras avem societati aromanesti, "Lunina" la Ohrid, "Bela" la Struga, "Fratii Manachi" la Bitola, "Pitu Guli" la Skopje, de tute orasele. Avem Partidul Armanilor de Makedonia si partidul Alianta Democratica a Vlahilor de Makedonia. Him multi aromani in parlament, dar nu ca aromani, ci ca liberali, social-democrati etc. Avum si un prim ministru aroman, Hari Kostov, si presedintele Parlamentului, d-l Liubisa Gheorghievski. Avem si alti ministri si e normal, pentru ca cum sunt aborigenii in Australia, asa him noi aoa (aici). La moment, him, cum sa va dzac, la putere, in alianta cu centrul-dreapta. Avem tu programul nostru revitalizarea culturii si traditiilor aromane si vrem autonomie culturala tu Makedonia si afara de Makedonia. Noi am fost luptata pentru Makedonia, am fost varsata sange pentru ea, e Makedonia noastra... Sa punem problema inturnarii liceelor si scolilor aromanesti la fostii proprietari, ca au fost ale noastre. Vrem sa luptam in parlament pentru asta.
- Cati aromani sunt in Macedonia?
- De la 1934, aromanii ni mor, ni sa fac. Him aproape zece mii de persoane la inregistrarea oficiala, dar zece mii sunt numai directorii aromani din Macedonia! Daca-i adunam pe toti aromanii din Balcani, noi mai multi him decat bulgarii, sarbii, grecii si albanezii la un loc. Tu care oras vrei sa te duci tu Balcani, centrele oraselor sunt facute de aromani. Du-te tu Koceani, si cainii zburascu aromaneste acolo. De aia cred ca noi, aromanii din Macedonia, him o punte de legatura antre populele alelante din Balcani, antre toti aromanii de pretutindeni. Vrem sa him o scanteaua pentru trezirea aromanilor din tarile vecine. Ca unii aromani agarsira (uitara) laptele de subsera de la mamele lor.
IORDAN TARTA- aroman din Ohrid
-"Roman tini, arman mini, tsi vrei, frate, ca mai ghini... "

Iordan Tarta este presedintele Societatii "Lunina" din Ohrid si directorul Muzeului de istorie din oras. Originar din comuna Bela Deasupra, Iordan se considera "frate tu romanii". Deschiderea consulatului roman onorific din Bitola este un semn bun, spune el, pentru ca vesteste clipa cand se va infiinta un centru cultural roman, atat de necesar aromanilor din "tuta Macedonie istorica". Imi povesteste despre zecile de aromani din Veria si imprejurimi, care se duc la Salonic sa urmareasca emisiunile in aromana, transmise de televiziunea macedoneana. Antenele nu pot bate mai la sud, din motive tehnice, astfel ca iubitorilor de limba si folclor aroman din Grecia nu le ramane decat sa faca aceasta calatorie, amintind de epoca ceausista, cand romanii urcau pe dealuri si munti, sa poata receptiona meciurile de fotbal si filmele transmise de televiziunile tarilor vecine. Vorbind despre istoria comunitatilor aromanesti din Macedonia, Iordan Tarta spune: "Inchiderea bisearicilor si scoalelor romanesti in Grecia, in 1945, s-a intins pe tuti Balcanii, au profitat si bulgarii si sarbii si albanezii, si au omorat sufletul al nostru. O delegatie de aromani din Crusova, sperand ca vor avea de partea lor un om de aceleasi sange, au mers la Belgrad, la ministrul Educatiei, si el aroman, ca sa-i ceara sa nu inchida clasele in limba noastra. Acela nu numai ca nu i-a primit, dar i-a amenintat cu puscaria. Preftii (preotii) si dascalii nostri au fost dati afara. Tora (acum), cand avem libertate, va sa rasara soarele si pintru neamul a nostru, se redeschid scoalele si bisearicile. Dorim retrocedarea liceului aroman din Bitola, se poarta negocieri intre statele roman si macedonean si speram ca se vor incheia cu bine. Ca, vorba ceea: roman tini, arman mini, tsi vrei, frate, ca mai ghini..."
D-lor Mite Papuli si Iordan Tarta le puteti scrie la e-mail: mitekostovpapuli@yahoo.com


02.05.09 20:18:56

Sfantul Nicodim de la Tismana si minunile sale
     media: 5.00 din 5 voturi

postat de teodoraa | Aromani
0 comentarii
Sfantul Nicodim de la Tismana si minunile sale - Nascut in sudul Dunarii, intr-o familie de aromani, Nicodim si-a inceput viata calugareasca pe Muntele Athos, purtand apoi modelul aspru al monahismului ortodox si in Tarile Romane. Ctitor de manastiri - Vodita, Tismana, Prislop -, a trait ca un sfant, adunand in jurul bisericii popoare de credinciosi. Faptuitor de minuni, cea mai mare dintre ele s-a petrecut dupa cinci veacuri si jumatate de la moartea sa, pe 26 octombrie 1955 cand, in plin comunism, cultul Sfantului Nicodim cel Sfintit de la Tismana a fost generalizat, in mod oficial, in toate bisericile ortodoxe din Romania.
Va invitam sa cititi povestea vietii lui -
Ucenicul lui Dumnezeu
Desi calendarul ortodox il praznuieste pe cuvios in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, traditia locala din Gorj si Mehedinti sustine ca sfantul s-ar fi nascut in luna mai, dupa cum spune o balada populara: "In mai se nastea,/ ca suflet de floare avea/ si sfant de frumos era,/ la chip si la duh aievea..." In ce priveste anul si locul nasterii, istoria arata ca Nicodim a venit pe lume in anul 1310, in sudul Dunarii, intr-o familie de aromani foarte credinciosi, din Prilep (Macedonia). Inca din copilarie ar fi avut inclinatie spre insingurare, rugaciune si monahism, dar parintii l-au dat la invatatura de carte, pentru a putea ocupa dregatorii de seama. Cu toata silinta sa, gandurile baiatului erau insa in alta parte. Cu prilejul unei vizite facute la Prilep de cativa calugari de la Muntele Athos, Nicodim s-ar fi intalnit cu acestia in biserica asezarii si i-ar fi spus celui mai batran dintre monahi: "Nu pot sa mai raman in lumea asta inselatoare, nici sa vad slavele ei cele desarte, ca niste naluciri mincinoase. Nu doresc inaltarea mea in slujbele politichiei. Vreau doar sa urmez calea cea stramta si placuta Domnului, pentru mantuirea sufletului meu". Calugarul cel batran a vazut, in chip tainic, ca inima tanarului Nicodim era plina de harul Duhului Sfant si a acceptat sa-l calauzeasca la Muntele Athos, cu acordul intelept al parintilor. Asa a inceput despartirea de lume a celui care avea sa devina cel mai important ctitor al monahismului romanesc timpuriu si un mare facator de minuni!In Sfantul Munte, tanarul a trecut prin cateva lavre, unde s-a dovedit un iscusit copist si miniaturist, dar si un bun cunoscator al limbilor greaca, slava si romana veche (aromana). La Manastirea Hilandar, a devenit ucenicul Sf. Isaia, care l-a tuns in monahism si l-a hirotonisit ieromonah, adica preot calugar. Atat de mare a fost nevointa sa crestina, incat, dupa mutarea la cele vesnice a invatatorului sau, a ajuns egumen al Lavrei Hilandar si, mai tarziu, protosinghel al Muntelui Athos. Impresionat de virtutile ucenicului sau, in ultimii ani ai vietii, Sf. Isaia a lasat garantie pentru eternitate cateva cuvinte scrise pe o foaie ingalbenita: "Barbat cinstit si sfant, tare in carti si mai tare in judecata, mester la vorbitul cu Dumnezeu, la cuvinte si raspunsuri pentru credinciosi, dar inca si mai mare facator de minuni".
Inceputul apostolatului: crucea de plumb
Traditia monastica din Sfantul Munte sustine ca tanarul cuvios era deja "inainte-vazator-cu-duhul", la o varsta cand altii abia uceniceau. El a avut mai multe vedenii, pe care le-a povestit mai tarziu invataceilor sai. In cea dintai dintre ele, Duhul Sfant i-a poruncit sa se intoarca in Macedonia natala (aflata intre Serbia si Grecia, zona e populata si astazi de vlahi aromani), pentru a ridica trei biserici, in locuri in care crestinii erau stramtorati de multimea musulmanilor. Nicodim a ascultat porunca, si traditia populara din vechea Serbie Mare ii atribuie ctitoriile de la Vratna, Manastirita si Saina, in tinuturile Cladovei. Patru veacuri mai tarziu, intr-un Letopiset al lui Stefan Ieromonahul, se scrie ca fresca din pronaosul bisericii de la Saina il zugraveste pe ctitor in stanga intrarii si ca acela ar fi singurul chip adevarat al sfantului, dintre toate cele pictate prin alte lacasuri. Din pacate, astazi, fresca este definitiv degradata.Pe cand pastorea intr-una din cele trei ctitorii ridicate la sud de Dunare, Sfantul Nicodim a avut o noua vedenie, in care i se dezvaluiau navalirile turcilor ce aveau sa urmeze in Tarile Romane. In vedenie, aparea si Maica Domnului, care ii cerea sa treaca apa Dunarii si sa ii ajute pe indoitii sai frati de neam si de credinta, in fata primejdiei ce se apropia amenintator. Mai mult decat atat, traditia spune ca, intr-o zi de mare sarbatoare, spre seara, sfantul a adormit cateva clipe, asezat intr-un jilt, si i s-a aratat in vis Sf. Antonie cel Mare, care i-a repetat porunca Maicii Domnului, adaugand indemnul de a cauta un loc numit "La Cascade", unde sa ridice o mare manastire, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Trezindu-se din somn, cu bucuria unei asemenea minunate adeveriri, cuviosul Nicodim s-a hotarat sa dea ascultare noii porunci. El a cerut unui fierar sa-i toarne o cruce din plumb, in greutate de sapte ocale, inchipuind numarul zilelor din Saptamana Patimilor Mantuitorului, pe care si-a atarnat-o de gat, jurandu-se sa nu o mai scoata decat in ziua cand va vedea cu ochii lui ridicata manastirea din vis. Apoi si-a facut o boccea, in care a asezat o Biblie copiata de mana lui la Muntele Athos, a imbracat rasa calugareasca, s-a incaltat cu opinci din piele de porc, si-a luat un toiag si, facandu-si semnul sfintei cruci, a pornit-o la drum. Sfantul avea sa poarte la gat crucea de plumb vreme de douazeci de ani, pana cand i se va fi implinit visul.
Prima minune: Trecerea peste Dunare
Nicodim a ajuns pana in satul Tachia, pe malul sudic al Dunarii, in fata Orsovei, dupa doua zile de mers. S-a odihnit o noapte, iar in zorii celei de a treia zile a cautat vreun pescar care ar fi putut sa il treaca cu luntrea. Legenda spune ca, neafland pe nimeni in preajma, dupa indelungata vreme, sfantul a ingenuncheat pe malul fluviului, ridicand mainile catre cer si aducand slava lui Dumnezeu. Pentru ca, in smerenia lui fara de margini, nici nu indraznea sa creada ca ar putea calca pe apa, aidoma Mantuitorului, el si-a dezbracat rasa calugareasca si a rostit cu voce tare cuvintele lui Hristos din Evanghelie: "Trebuie sa fac pana este ziua lucrurile Celui Ce M-a trimis pe Mine, ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze. Faca-se voia Ta, Doamne!" Dupa care s-a inchinat, a aruncat rasa calugareasca pe suprafata apei, a pasit pe ea, cu bocceaua in spinare si toiagul in mana, si a plutit astfel pe valurile marunte ale Dunarii pana la malul celalalt!... In partile Orsovei si Ieselnitei se pastreaza, pana astazi, traditia puternica a acestei minuni a sfantului. Legat de venirea Cuviosului Nicodim cel Sfintit in Tara Romaneasca, se mai pastreaza, prin partile Mehedintiului, o alta traditie, numita Ciumarnita. In a doua jumatate a secolului al Xiv-lea, in acele locuri a fost o epidemie de ciuma neagra, adusa din Europa apuseana. Dupa sosirea sa, vazand nenorocirea si jalea, sfantul a calatorit din sat in sat si a facut vindecari in masa, prin rugaciuni rostite in aer liber, asezat in genunchi, in mijlocul bolnavilor. Atat de mare a fost credinta pe care a starnit-o oamenilor in acest fel, incat unii dintre ei l-au urmat, devenindu-i primii ucenici romani. Sarbatoarea Ciumarnitei, care se praznuieste numai in zilele de post si are data schimbatoare de la o asezare la alta, dupa cum s-a nimerit trecerea sfantului pe acolo, se tine pana in ziua de azi in Mehedinti si se datoreaza marilor minuni vindecatoare ale cuviosului, savarsite acum mai bine de sase sute de ani!In calatoria pe care o incepuse, Nicodim se oprea la cate un loc ce i se parea prielnic pentru manastirea poruncita in vis. Facea popas si tabara, adunand din ce in ce mai multi fii duhovnicesti in jurul sau, carora le tinea predici sub cerul liber, deschizandu-le sufletul si mintea pentru credinta in Hristos. In fiecare din aceste locuri se ridicau altare din lemn sau piatra, unde ramaneau cativa ucenici sa continue viata de obste a viitoarelor manastiri, ce urmau sa fie zidite pe cheltuiala si cu eforturile localnicilor. Acest fenomen de o amploare istorica nebanuita a umplut tot Mehedintiul si Gorjul cu lacasuri monahale sau biserici, ducand vestea sfantului misionar pana la scaunul domnesc al lui Vlaicu Voda. Fapt fara precedent in istoria crestinismului romanesc: in loc sa trimita dupa cuvios, pentru a fi adus la curtea domneasca, voievodul a plecat el insusi in cautarea pelerinului, insotit de o suita de osteni. Traditia marturiseste ca Nicodim cel Sfintit a devenit duhovnicul lui Vlaicu Voda si acela care l-a sfatuit sa zideasca manastirea Vodita, ale carei ruine exista si astazi pe malul Dunarii. Biserica manastirii, unul dintre cele mai vechi lacasuri de piatra din Tara Romaneasca, a avut hramul Sfantului Antonie cel Mare, evlaviosul intemeietor al monahismului rasaritean, a carui pravila monahala o urma si o predica ucenicilor sai insusi Cuviosul Nicodim. Influenta duhovniceasca a sfantului s-a intins pana in Moldova, unde trei dintre ucenicii sai au ajuns la manastirea Neamt, introducand acolo randuielile athonite aduse de la invatatorul lor, cu doua veacuri inaintea celuilalt mare ctitor de viata monahala, Paisie Velicikovski. Dar sfantul nu si-a incetat calatoriile, trecand muntii prin "Portile de Fier ale Transilvaniei" si intemeind Manastirea Prislop din Tara Hategului, unde peste veacuri avea sa-si implineasca destinul duhovnicesc un alt sfant, Arsenie Boca. Istoria bisericeasca sustine ca Nicodim cel Sfintit a fost duhovnicul de taina al primilor patru domnitori Basarabi, Vlaicu Voda, Radu I, Dan I si Mircea cel Batran, pana la inceputul secolului al Xv-lea. Dar anii treceau si crucea de plumb atarna tot mai greu de gatul sfantului, care continua sa caute un loc pentru manastirea din vis.
Manastirea din vis: Tismana
In pelerinajele sale pentru aflarea locului numit "La Cascade", Cuviosul Nicodim s-a oprit, impreuna cu alti cativa ucenici, in satul Ponoare, din tinutul Mehedintiului. Dar, spre surprinderea sfantului, acesta a fost singurul loc in care oamenii nu l-au primit cu bratele deschise. Nicodim avea deja mare faima de ctitor monahal, iar taranii s-au temut ca intemeierea unei manastiri prin partea locului, daca va fi intarita si de un hrisov domnesc, va atrage dupa sine improprietarirea asezamantului cu satele din jur, asa cum obisnuiau voievozii acelor timpuri. Satenii nu voiau sa-si piarda libertatea si pamanturile nici macar de dragul lui Dumnezeu. In fata unei asemenea prostii omenesti, cuviosul s-a intristat si le-a spus mai-marilor asezarii: "Nimeni nu v-ar fi rapit libertatea sau roadele pamantului, dar daca ati fi pus umarul la zidirea lacasului si i-ati fi ajutat pe viitorii monahi, ati fi avut cu totii o mare casa in ceruri. Mi-e mila de prostia voastra si de saracia ce va asteapta, caci saracia sufletului vostru va va aduce si saracia vietii de care va feriti acum!". Legenda povesteste ca atat de amarnic au saracit oamenii acelor locuri, incat nu mai aveau cu ce se hrani. Intr-o buna zi, un taran care isi taiase ultima capra si o jupuise, s-a gandit sa faca un burduf din pielea ei pentru branza, dar neavand cu ce il umple, i-a venit ideea sa lege un fluier de gura burdufului, apucandu-se de cantat, ca sa-i treaca foamea. Asa a fost inventat cimpoiul, iar traditia populara romaneasca sustine ca taranii din Ponoarele Mehedintiului sunt cei mai priceputi cimpoieri din tara...Parasind foarte intristat acele locuri, cuviosul se ruga necontenit sa-i indrume Dumnezeu pasii, pentru ridicarea manastirii din vis. Asa a ajuns in satul Aninoasa, de unde a pornit-o, de unul singur, pe valea unui parau, pana in catunul Vanata. Familia care l-a gazduit i-a spus ca spre deal, in susul apei, este un loc numit "La Cascada", dar lumea se fereste de el, caci acolo s-ar ascunde un sarpe mare. A doua zi, sfantul a pornit-o pe malul apei, insotit de baiatul cel mare al gazdelor. Dupa o vreme, s-a auzit sunetul cascadei. Nu mica i-a fost bucuria cuviosului cand a descoperit, la un cot al vaii, o cadere de apa ce izvora din munte. In apropiere se afla un platou inalt, strajuit de un arbore urias de tisa. Deasupra cascadei se afla o pestera, pe care sfantul s-a gandit sa si-o faca drept chilie. Legenda locului spune ca in acea pestera Nicodim a gasit un sarpe urias, care ii inspaimanta pe localnici. Cu putere de la Dumnezeu, el a ridicat crucea de plumb, pe care o purta la gat de douazeci de ani, si a blestemat intruchiparea satanei, aceasta transformandu-se in stana de piatra. Apoi a coborat pe platou, impreuna cu tanarul ce-l insotea si care avea sa-i devina ucenic, asezandu-se sub coroana arborelui singuratic. Sfantul s-a rugat fierbinte sa primeasca semn unde anume sa ridice sfantul altar. Atunci, din slava cerului, s-a pogorat asupra arborelui un sul de lumina, iar Nicodim, avandu-l martor doar pe tanarul de langa el, a auzit un glas bland: "Aici este locul unde am poruncit tie sa faci lacas de inchinaciune!". De la acest arbore, sfintit de Duhul Sfant, valea, raul si manastirea si-au luat numele pe care il poarta pana astazi. In doar cativa ani, pana la inceputul domniei lui Mircea cel Batran, intregul asezamant a fost ridicat din temelii si inzestrat cu odoare. Manastirea a fost prima "arhimandrie" din istoria crestinismului romanesc, dupa rangul de arhimandrit pe care cel dintai staret, parintele Nicodim cel Sfintit, il adusese de la Muntele Athos. Sfantul apucase ziua in care sa-si vada visul cu ochii! Porunca lui Dumnezeu fiind indeplinita, el si-a putut scoate de la gat crucea de plumb, in greutate de sapte ocale, pe care o purtase, drept canon, vreme de douazeci de ani.
Ultimele minuni
Cat a staretit la Tismana, in cei din urma ani de viata, sfantul a facut multe si mari minuni. Zi si noapte veneau la el bolnavi si se tamaduiau. Unii dintre ei doar se atingeau de vesmintele sale, altii se vindecau prin binecuvantarea lui, dar cei mai multi se izbaveau doar chemand numele sfantului! Auzind de minunile Cuviosului Nicodim, insusi imparatul Sigismund al Ungariei, care avea o fata chinuita de un duh necurat inca din copilarie, se hotaraste sa viziteze Tismana, impreuna cu fiica bolnava si insotit de o mare suita. Avand incuviintarea lui Mircea cel Batran, Sigismund intra in tara pe la Orsova. In drum spre manastire, duhul cel necurat din fata se tulbura de apropierea de un loc sfant. Fata cade la pamant, in nesimtire, in clipa cand demonul nevazut o paraseste, apoi isi revine, definitiv insanatosita... Intreaga suita catolica a imparatului a incercat sa-l convinga pe Sigismund ca ar fi fost o minune venita de la Dumnezeu, fara nici un merit din partea Cuviosului Nicodim. Atunci monarhul a dat porunca tuturor sa nu spuna sfantului nimic din cele intamplate, cand vor ajunge la manastire, pentru a se lamuri in ce fel s-a tamaduit fiica sa. Fiind "inainte-vazator-cu-duhul", parintele Nicodim s-a imbracat cu sfintele odajdii, a luat in maini crucea si Sfanta Evanghelie si a iesit in fata manastirii, inconjurat de tot soborul, in intampinarea craiului maghiar. Cand Sigismund a ajuns inaintea sa, sfantul l-a binecuvantat si i-a spus: "Da slava lui Dumnezeu si Preacuratei Sale Maici, pentru mila ce au facut-o astazi cu tine, tamaduind pe fiica ta!". Sigismund s-a cutremurat la auzul acestor cuvinte si, in vazul tuturor, cu lacrimi in ochi, a sarutat dreapta sfantului, aducand multumire Celui de Sus. A doua zi a sosit la Tismana si Mircea cel Batran, intampinat cu aceeasi cinste de parintele staret si intreg soborul. Cei doi monarhi au participat, impreuna cu suitele lor si alaturi de miile de credinciosi care venisera la manastire, la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, ce era chiar hramul asezamantului, asa cum i se ceruse parintelui Nicodim in vis. Reactia de mare emotie crestina pe care a avut-o imparatul fata de intreaga manifestare i-a facut pe clericii catolici din suita sa sa se teama ca nu cumva Sigismund sa ia hotararea de a trece la ortodoxie. Drept urmare, l-au sfatuit cu viclenie pe craiul maghiar sa mai puna la cale o ispitire inca si mai grea pentru Sfantul Nicodim. Desi era coplesit de tot ceea ce vazuse si auzise, imparatul i-a spus, in cele din urma, sfantului: "Parinte, suntem in zi de mare sarbatoare. Am citit in Sfintele Scripturi ca Dumnezeu, pe aceia pe care ii iubeste, ii scoate nevatamati si din foc si din apa. Te rog, parinte, arata-ne noua, astazi, puterea lui Dumnezeu asupra ta, intrand in foc, iar de vei iesi nevatamat, atat eu, cat si toti cei ce se afla cu mine, impreuna cu fiica mea vindecata, vom trece la legea ortodoxa!...". Atunci a poruncit sfantul Nicodim sa fie aprins un foc mare din busteni in fata bisericii. Cuviosul a intrat in biserica si s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca sa-Si arate puterea Sa prin foc, spre folosul sufletesc al celor care au cerut lucrul acesta. Apoi s-a imbracat cu toate odajdiile preotesti, a luat in mana crucea de plumb pe care o purtase la gat douazeci de ani si s-a apropiat de foc, urmat de diaconul Antonie, tanarul care il calauzise pana la locul manastirii. Au inconjurat focul de trei ori, diaconul cadelnitandu-l, apoi au facut semnul sfintei cruci, binecuvantand valvataia. Sfantul s-a intors spre tanar, intrebandu-l: "Crezi cu adevarat in puterea lui Hristos?" Antonie a incuviintat, tacut. Cuviosul l-a mai intrebat: "Ai curajul sa intri cu mine in foc, pentru credinta ta?". Tanarul a raspuns: "Da, parinte!". Atunci, spre uluirea generala, in ziua de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, Nicodim cel Sfintit a intrat in foc, urmat de diaconul Antonie, ramanand o vreme in mijlocul valvataiei, ca sa vada toti minunea si sa creada... "Si au facut aceasta de trei ori - scrie Patericul - in numele Sfintei Treimi!" La iesirea din foc, a luat sfantul un carbune si l-a pus pe marginea sfantului epitrahil, ca sa dovedeasca tuturor celor de fata ca ar fi putut sa arda, iar locul unde a fost atins de carbune s-a parjolit. In aceeasi zi, imparatul maghiar, impreuna cu fiica sa si intreaga suita s-au botezat in religia ortodoxa. La botez, Sigismund a primit numele de Matei, avandu-l nas pe insusi Mircea cel Batran. El a ramas in istorie drept singurul imparat al Ungariei de confesiune ortodoxa! In muzeul Manastirii Tismana se pastreaza, pana in ziua de azi, epitrahilul ars de carbune, ca o marturie a acestei minuni adevarate, dupa sase veacuri...
Epilog
Sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana a trait 96 de ani si s-a mutat la cele vesnice in ziua de 26 decembrie a anului 1406. Moastele sale s-au pastrat cateva sute de ani in sfanta Manastire Tismana. Cu prilejul unei navaliri otomane, fratii calugari le-au ascuns intr-o pestera din adancul muntelui, pentru a le feri de pangarire, dar, pierzandu-si ei insisi viata, nimeni nu a mai stiut sa le gaseasca, pana astazi. Mai multe generatii de ucenici ai sfantului au ctitorit biserici si manastiri, din Mehedinti si Gorj pana in Oltenia si Valahia, pana tarziu, in epoca lui Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Se spune ca numarul tuturor acestor lacasuri ar depasi suta. La Manastirea Tismana s-a mai pastrat pana in ziua de azi numai degetul aratator de la mana dreapta a cuviosului, acela cu care a aratat toata viata sa spre Cel de Sus si spre Imparatia Sa.


02.05.09 20:12:22

Fabuloasa poveste a oilor romanesti (II)
     media: 5.00 din 4 voturi

postat de teodoraa | Aromani
0 comentarii
"Formula AS", pe urma pastorilor romani ancestrali
- Inseamna ca asa se explica asemanarile extraordinare cu zona noastra si in limba, si in traditii, obiceiuri, obiecte, chiar si in peisaj, pe care le-a constatat "Formula As" in peregrinarile sale pe urma friulilor din zona Alpilor italieni.
- Da, pentru ca unde gaseau un tinut asemanator cu cel de acasa, acolo prindeau radacini cel mai repede. Trebuie sa retinem ca nu doar pastorul era cel care pleca impreuna cu turma, ci intreaga sa familie, nevasta, copii, plus ajutoarele sale, adica o mica comunitate care ajungea sa aiba si alte indeletniciri. Pastorul era un fel de "patriarh", sef peste comunitate, asemenea lui Abraham din Biblie, care impartea dreptate, hotara nuntile si inmormantarile si asa mai departe. Deci, e vorba de mici comunitati care se deplasau si care, odata ajunse intr-un loc, influentau locul respectiv, inclusiv lingvistic.
- Asa au ajuns ciobanii romani in Alpi! E o explicatie plauzibila, pentru ca asemanarile lingvistice cu aria reto-romana nu se datoreaza doar elementului latin, ci merg mult mai in adancime, la substratul prelatin. De pilda, in dialectul sursilvan din Alpi la miel se spune "tschutta", iar al nostru "ciuta" e recunoscut ca fiind cuvant dacic. In friulana, la oaia care nu fata i se spune "sterpe", exact ca in romana, unde "sterp" e cuvant dacic, inrudit cu albanezul "shterpe", care inseamna acelasi lucru. Dar sa reluam traseul "expansiunii" oilor dacice. Spre nord pana unde au ajuns?
- Pastorii care s-au indreptat mai departe de Maramuresul de Nord au dus la formarea rasei locale slovace valaska. Slovacii sunt cinstiti si recunosc ca oile lor sunt la origine oile pacurarilor din Maramures. Spre vest, au fost impinsi mai tarziu istro-romanii, care s-au stabilit in Peninsula Istria, la poalele Muntelui Mare, singurul munte din zona. Era firesc sa caute tot zona de munte. Ei au adus cu ei capra care se numeste acum istranska. Istro-romanii mai erau numiti de ceilalti si choban.
- "Formula AS" a fost in vizita si la istro-romani si am constatat ca toata traditia lor era legata de pastorit, care acum a disparut cu totul.
- Astazi, in randul urmasilor dacilor, pastoritul nu mai ocupa locul pe care ar trebui sa-l ocupe. Dar am sa mai revin asupra acestui lucru. Acum sa continuam traseele ciobanilor nostri. Multi pastori au ales sa plece catre sud-vest, intemeind acolo asezari. Astfel, rasele au devenit in fosta Iugoslavie pramenka, cigaja, racka, valaska vitoroga, cea din urma considerata rasa sarbeasca, desi se numeste valaska, adica "romaneasca", de la "vlah". Este bine stiut ca majoritatea clasei nobiliare din Serbia era formata din descendenti ai bogatilor pacurari aromani.
Oile romanesti si politica din Balcani
- Banuiesc ca aromanii sunt cei care au dus oaia "valaha" in intreaga peninsula Balcanica.
- Intocmai. Vlahii care au ajuns in muntii Bulgariei au dus la formarea oii de munte bulgaresti, stavoplaninski tigai. Alt exemplu este turcana transhumanta a oierilor transilvaneni, pe care pana la sfarsitul Primului Razboi Mondial bulgarii au numit-o simplu tsurcana si atat. Cand a survenit problema cu Cadrilaterul, specialistii bulgari i-au schimbat numele in oaia de Svistov. Exista specialisti care considera ca majoritatea oilor existente in Bulgaria isi trag originea din oile romanesti. Acum, insa, carabasa se numeste in Bulgaria oaia de Plevna cu cap negru. Serbia este singura care recunoaste carabasa ca fiind originara din Romania.
- Ajungem si la Grecia.
- Triburile aromanilor care au ajuns in Macedonia greceasca si in Thesalia au adus cu ei rasele vlahiko, thaki (un fel de kivirgic), precum si rasele din grupa ruda (carnabat), sarakatsaniko, care este karakachan-ul saracacenilor si cutovlahilor din sudul Rodopilor, iar in restul Thesaliei, karagouniko, rasa de oi a karagunizilor.
- O mare surpriza! Drumurile europene ale "Formulei AS", in cautare de urme vechi romanesti, au urmat, din pura intuitie, intocmai drumurile stravechilor pastori daci si ale urmasilor lor. Ne puteti spune despre oaia spaniola sau despre basci, unde "Formula AS" a gasit de asemenea asemanari tulburatoare cu spatiul pastoral romanesc?
- Povestea oii spaniole este incurcata, dar extrem de interesanta. Pe de o parte, specialistii sustin ca oaia veche spaniola este sora buna cu oaia dacica sau valaha, provenind amandoua din stravechea oaie scitica, despre care am vorbit la inceput. Dar, pe de alta parte, turcana transhumanta de Sibiu este considerata ca provenind din oile vechi spaniole, Lacha si Chura.
- Cum e posibil acest lucru? Cum puteau sa ajunga oile spaniole tocmai la Sibiu?

- Singura explicatie gasita a fost aceea ca, dupa cucerirea Daciei, au fost adusi pastori transhumanti din Spania, cu turmele lor cu tot, pentru a coloniza noua provincie.
- Greu de crezut! Aici erau oi din belsug, nu avea sens sa vina colonistii cu turmele lor. Apoi, nici nu era foarte mare numarul colonistilor veniti din Spania. Si, nu in ultimul rand, nu cred ca Dacia a fost colonizata cu pastori transhumanti. Oamenii au fost adusi aici in primul rand pentru a lucra pamanturile si pentru a exploata minele. Deci, avem oaia spaniola, sora cu oaia dacica si turcana de Sibiu, inrudita strans cu oaia spaniola. Nici de data aceasta nu se recunoaste originea inrudirii.
- Nu e un lucru nou, din pacate. Mereu s-a considerat ca noi am luat totul de la toti, chiar si in pastorit, care este o ocupatie straveche romaneasca. Pana si ciobanescul nostru carpatin, dulaul de turma, e considerat de unii ca luat din alte parti. E revoltator!
- Aromanii au pastrat traditia oieritului cu mult mai multa darzenie decat romanii de la nordul Dunarii. Cum se explica acest lucru?
- Aromanii erau inconjurati din toate partile de straini si de aceea si-au dezvoltat un puternic spirit de casta, conservator. Si-au protejat si perpetuat cu multa grija traditiile, din tata in fiu. Iata, de pilda, carlibana, care este toiagul pastorului la aromani, are sculptat in capat stindardul dacic. E un lucru extraordinar, ramas din vremea dacilor. Carlibana era un fel de sceptru al sefului familiei.
- Ce fel de oi sunt in Italia? Au ajuns si acolo pastorii nostri?
- Italienii inca mai au muflonul, oaia salbatica, din care provin o parte din rasele lor. Dar dupa infrangerea Daciei lui Decebal si includerea ei in cadrul Imperiului Roman, comertul dintre Dacia si celelalte provincii a crescut mult, iar o parte din oile dacice au ajuns si in Peninsula Italica, contribuind, printre altele, si la imbunatatirea genetica a raselor romane.
- In unele dialecte italiene exista cuvinte foarte asemanatoare cu cele din "stocul" dacic. De pilda, in graiurile din Valle d'Aniene, la est de Roma, la tap se spune "tzappu". Ceea ce inseamna ca e posibil ca inainte de venirea triburilor italice in zona sa fi existat legaturi stranse cu Dacia si cu Balcanii. Daca ar fi sa incercam o recapitulare, am putea spune ca in Carpati este nucleul pastoritului european sau cel putin unul dintre nuclee, caci n-am vorbit de ce se intampla in tarile nordice si in vestul Europei.
- Trebuie sa tinem cont ca, asa cum am spus la inceput, la noi au fost conditiile climatice cele mai propice pentru domesticirea oii. Nordul era inca sub gheturi, calota glaciara cobora pana in Nordul Italiei, acoperea Germania si mare parte din Polonia, ca sa nu vorbesc de tarile nordice. In schimb, in Carpati, au fost conditii foarte bune pentru aparitia pastoritului.
- Sa recapitulam teritoriul pe care l-au "cucerit" stramosii nostri cu oile.
- Din acest nucleu carpatin, stramosii nostri s-au extins spre rasarit, pana in teritoriile actualelor tari Rusia si Ucraina - pe tot tarmul nordic al Marii Negre, pana la Marea de Azov. Spre nord, pana in Slovacia si Polonia, adica pana unde le-a permis clima si relieful. Spre vest, in Ungaria, Elvetia, Istria, Italia, cu aria reto-romana, dar poate si cu alte zone, si ramane deschisa discutia cu oaia spaniola. In sud-est, in Serbia, apoi in sud, in Bulgaria, Albania, Grecia si spre sud-est, in Turcia.
- Un adevarat imperiu "cucerit" de pastorii romani! Cate oi erau intr-o turma?
- O turma normala avea de la o mie de oi in sus. Dimitrie Cantemir vorbeste in "Descriptio Moldaviae" de vreo trei mii de turme. Unii sibieni foarte bogati ajungeau sa stapaneasca turme uriase. Este atestat, de pilda, un cioban sibian care avea 40 000 de oi!
- Prin aceasta "colonizare" se explica multimea de toponime romanesti din toate zonele mentionate. Asa se explica asemanarile lingvistice greu de explicat altfel, precum si urmele de traditii autentic romanesti.
- Iata un exemplu: in Bosnia-Hertegovina, pastorii nostri au gasit locuri bune de pastorit, iar cand au venit slavii peste ei, s-au refugiat in munti. Si asa, avem acolo muntele numit Durmitor. Si asa peste tot pe unde au ajuns, au dat nume locurilor. In zonele mai deschise, aceste toponime nu s-au mai pastrat, caci s-au perindat mai multe neamuri. In cele mai greu accesibile, mai ales in munti, ai surpriza sa gasesti in toate aceste tinuturi nume stravechi romanesti.
Pastoritul romanesc pe cale de stingere
- Vechimea pastoritului la romani si, am putea spune, primordialitatea lui la romani, caci mai toate neamurile din partea asta a Europei de la daci au invatat pastoritul, se vede si din balada populara Miorita, care nu este atestata decat la romani si aromani.
- Nu numai ca nu este atestata in alta parte, dar la noi au fost numarate 930 de variante! Theodor Sperantia afirma in 1914 ca Miorita este un rest din cultul dacic al cabirilor. Cred ca si jocul arhaic "Capra" este la fel de vechi.
- Originea conflictului din Miorita pare sa oglindeasca tot aceasta expansiune a pastoritului?
- Este stiut ca intre pastori se iscau frecvent conflicte din pricina pasunilor. Toti erau in cautare de pasuni bune, pentru a avea oi mai mandre si mai "ortomane". Da, Miorita contine, pe langa alte multiple semnificatii, si amintirea sau dovada acestui proces de extindere a pastoritului dinspre Carpati spre teritoriile invecinate.
Marginimea Sibiului, raiul ciobanilor transilvaneni
- La final, sa ne intoarcem putin in prezent. Ce se intampla azi cu pastoritul in Romania?
- Numarul oilor scade foarte repede, pentru ca din ce in ce mai putini romani aleg sa se ocupe de cresterea lor. In 2009, efectivele au scazut cu o cincime fata de anul anterior. Unii specialisti estimeaza ca in 3-4 ani vom mai citi doar in carti ca in Romania s-au crescut candva oi si capre.
- O prognoza extrem de pesimista!
- Da, din pacate. Oaia a reusit, in decursul timpului, sa scape de foamete atatia si atatia oameni, iar pastoritul este atat de adanc inscris in existenta si traditiile noastre, incat putem spune ca este insusi sufletul poporului roman. Fara pastorit, nu mai suntem noi insine. Putem spune intr-un fel ca daca piere pastoria, va "pieri" si Romania.


02.05.09 19:57:33

Fabuloasa poveste a oilor romanesti (I)
     media: 5.00 din 6 voturi

postat de teodoraa | Aromani
2 comentarii
- Pastorii din Carpati au cucerit Europa cu turmele, inca din vremea dacilor -
Stefan Puscasu este doctorand la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti si are ca principala preocupare oaia romaneasca. A studiat, pe langa lucrari de specialitate, si lucrari de istorie, lingvistica, folclor, sociologie si altele, ajungand inevitabil la zona dacica. L-am invitat la o discutie despre originile pastoritului la romani si expansiunea acestuia in Europa
Oaia dacica
- Cat de in urma ne putem intoarce in timp ca sa vorbim despre oi si pastorit pe teritoriul tarii noastre?
- Pana la oaia straveche, numita de specialisti ovis vignei arkar, stramoasa tuturor raselor de oi din Europa. Se considera ca din aceasta oaie straveche s-a format oaia scito-dacica, in anii 500-400 inainte de Hristos. Insa eu nu exclud posibilitatea ca oaia scito-dacica sa fi fost de fapt o subpopulatie balcanica a oii arkar, adica o rasa ce s-a format in neolitic, in spatiul carpato-pontic, in anii 5000-4000 inainte de Hristos si nu un descendent al oii arkar.
- Deci, in zona Carpatilor avem, practic, cel mai important centru de formare a pastoritului din Europa. Cum de tocmai aici?
- Este bine stiut ca inca din neolitic Peninsula Balcanica constituia un loc foarte propice dezvoltarii agriculturii si cresterii animalelor. Zonele agricole europene se aflau in bazinele mijlociu si inferior al Dunarii. Oile au fost printre primele animale domesticite aici, alaturi de capre, vite, porci si cai. Cum oile si caprele domesticite aveau nevoie de hrana diferita de cea a omului, acesta a trebuit sa urmeze turmele in cautare de zone unde se gasea iarba din abundenta, apa si umbra. Acestea trei sunt elementele fundamentale pentru o turma. Asa a luat nastere pastoritul, considerat printre cele mai vechi ramuri ale agriculturii.
- Sa ne intoarcem la oaia dacica. Ce rase de oi avem astazi ca urmase ale acesteia?
- Din oaia arkar a rezultat oaia scito-dacica, din care provin cam toate grupele de rase de oi din Europa Centrala si de Est, din Balcani si din jurul Marii Negre, pana in Georgia. Concret, din oaia scito-dacica au rezultat patru grupe: grupa valaha (Zackel), care nu e altceva decat turcana, grupa ruda si carnabat, tigaia si valaha cu coarne in tirbuson sau ratca. Tot din oaia straveche scito-dacica s-a desprins si oaia veche, spaniola, din care provin rasele de oi din tarile nordice si occidentale.
- Deci, turcana este oaia cea mai veche de pe teritoriul Romaniei, mostenita direct de la daci.
- Exact. Turcana este oaia din interiorul Carpatilor. Hasdeu spune ca turcana este cuvant vechi dacic, ce insemna "oaie, capra".
- In unele zone ale tarii exista traditia numita "turca", masca de capra cu care se colinda de Craciun. In alte zone se numeste "turca", prin contaminare cu "turc", dar asta este o modificare tarzie. Turca desemneaza, de altfel, si caciula de oaie. Oricum, lingvistii nu au reusit sa gaseasca o origine pentru aceste cuvinte, semn ca sunt extrem de vechi.
- Turcana este o oaie rustica ce are si astazi, dupa cateva mii de ani de evolutie, aceeasi conformatie, aceeasi rezistenta la boli, cat si aceeasi grosime si lungime a firului de lana. Dar si oaia tigaie este veche, ea este prezenta, de pilda, pe monumentul de la Adamclisi, deci ea exista in Dobrogea acum doua mii de ani. In schimb, imbracamintea dacilor de pe Columna lui Traian prezinta ciucuri lungi, care nu pot proveni decat de la turcana. Turcana este oaia de munte, cu lana aspra, care nu se imbiba de apa atunci cand ploua, iar tigaia e subcarpatica si are lana semi-fina.
Rasa Ratca
- Ratca e o rasa mai putin cunoscuta.
- Si ratca este veche, insa aria ei de raspandire este restransa, doar in Muntii Banatului. In plus, ea nu rezista la deplasari lungi sau la pendularea sezoniera si din acest motiv este mai putin cunoscuta.
- Recunosc ca nici de ruda nu prea am auzit.
- In aromana, aruda inseamna "lana fina", deci ruda este tot o tigaie. Unii o considera o rasa aparte, altii nu. Este numita ori "ruda romaneasca cu cap negru", ori "tigaia romaneasca cu cap negru". Denumirea oficiala este "oaia cu cap negru de Teleorman (carabasa)".
- Exista dovezi directe in legatura cu cresterea oilor la daci?
- Exista scenele de pe Columna lui Traian si Monumentul de la Adamclisi, unde apar oi in repetate randuri, dar se poate vedea in unele scene si imbracaminte facuta din lana oilor - un soi de paturi cu ciucurasi, purtate de daci ca mantii. Si astazi, unii ciobani, cand se duc cu oile, isi pun pe umeri o simpla patura aspra. Exista si dovezi arheologice, cum e foarfecele pentru tuns oile, descoperit in cetatea dacica de la Capalna, apoi oasele de oi descoperite intre ofrandele aduse de daci zeilor. Asta se facea in special primavara, cand incepea anul agricol. In concluzie, nu exista nici o indoiala ca oaia ocupa un loc foarte important in viata dacilor.
- Oaia, impreuna cu capra si vaca, oferea probabil si baza alimentatiei.
- Da, pentru ca in trecut carnea se consuma in cantitati mult mai mici decat acum. Baza alimentatiei o constituiau laptele, branza, cerealele, legumele si fructele. Oaia era oricum mai usor de crescut decat vaca si era foarte productiva. La fel si capra. Carne se consuma mai rar, la sarbatori, cu anumite ocazii, si cel mai adesea avea rol ritualic, caci animalul era sacrificat pentru zei. Din pacate, astazi ne-am indepartat de modul de alimentatie sanatos al stramosilor nostri, printr-un consum excesiv de carne.
"Am cucerit teritoriu cu oile"
- Cum s-a raspandit oaia dacica in restul Europei si pana unde a ajuns?
- Nicolae Iorga spunea ca "am cucerit teritoriu cu oile". Cele mai vechi modalitati de crestere a oilor sunt nomadismul si transhumanta. In cazul nomadismului, pastorii si oile pribegeau toata viata in cautare de pasuni, neavand o asezare stabila, pe cand in cazul transhumantei, pastorii se intorceau iarna sau in anul urmator la asezarile lor. Cum oile se inmulteau repede, era mereu nevoie de pasuni noi, si asa au inceput deplasarile cu turmele, nucleul de plecare constituindu-l Muntii Carpati. Unele variante din Miorita spun ca ciobanii au ajuns la mare, dupa vreo doua saptamani de mers. Distantele mari nu erau o problema, ciobanii din Carpati bateau cu piciorul peninsula Balcanica in sus si-n jos, iar Marea Neagra era aproape pentru ei. De aceea, eu cred ca marea din balade este de fapt Marea Adriatica, iar ei au colonizat Dalmatia. Dar sa o luam pe directii de deplasare. O parte dintre pastori au pornit spre nord, catre Pocutia, unde s-a format ulterior, prin secolul al XIV-lea, rasa polska owca gorska. Altii au plecat spre nord-est si est, unde au gasit campiile intinse din regiunea actualei Ucraine. Unul din locurile preferate pentru pasunat ale urmasilor pastorilor daci a fost Peninsula Crimeea, unde au ramas pana la inceputul Primului Razboi Mondial. Nu mai este un secret nici faptul ca unele rase de oi din Rusia provin din cele un milion de ovine confiscate de la oierii romani acum un secol, cum este cazul rasei tigaia de Azov.
Oi turcane
- Deci, polonezii, ucrainenii si rusii datoreaza mult oilor noastre.
- Nu numai ei. Turcii se dadeau in vant dupa oaia moldoveneasca, asa cum atesta Dimitrie Cantemir in "Descriptio Moldaviae". E vorba de tusca, cum e numita tigaia in centrul Moldovei, pe care ei o considerau cea mai buna pentru carne si o luau initial ca tribut, apoi o importau. Au numit-o kivirgic si acum este considerata rasa de oi turceasca.
- Asta s-a intamplat mai tarziu. Cronologic vorbind, cred ca pastorii nostri au ajuns mai intai in Europa Centrala. Notarul Anonimus al regelui Bela al III-lea al Ungariei ii atesta in Pannonia, in momentul venirii ungurilor, pe acesti "pastores romanorum".
- In Pannonia sunt campii manoase si multi pastori plecati din Carpati s-au stabilit aici. Iernile erau mai blande si exista iarba si in sezonul rece.
- Deci Pannonia a fost o "tinta" timpurie.
- Cu siguranta. Pe parcursul veacurilor, dar mai ales in perioada in care Transilvania a fost inclusa in polul de putere al Imperiului Habsburgic, au avut loc mai multe "invazii" ale turcanei in Pannonia, ocazie cu care s-a format rasa autohtona ungureasca pe care specialistii o numesc hungarian zackel.
- Adica turcana ungureasca.
- Exact. Tigaia a devenit cigaja sau olah jun. De asemenea, racka este considerata in Ungaria drept rasa autohtona, fara insa a i se preciza originea. Din Pannonia, unii dintre pastori au mers si mai departe, mult spre vest, catre Raetia, in zona friulilor, in actuala Elvetie, unde au lasat vestigii ale trecerii lor chiar si in limba.